18 August 2015

Cum beneficiez de îngrijiri medicale la domiciliu?

 

Cine are dreptul la îngrijiri medicale la domiciliu? 

Persoanele asigurate care suferă de afecţiuni acute sau cronice şi au o capacitate limitată de a se deplasa la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri au dreptul la îngrijiri medicale la domiciliu sau paliative. Prioritate în primirea îngrijirilor medicale sau paliative la domiciliu au asiguraţii  care suferă de afecţiuni oncologice sau neurologice. 

Cum pot beneficia de îngrijiri la domiciliu?

Persoanele care doresc să beneficieze de îngrijiri medicale/paliative la domiciliu vor depune la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la care sunt înregistraţi o cerere prin care solicită aceste servicii, dar şi un dosar care trebuie să conţină: 

Cine furnizează serviciile?

Furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu sunt îndeosebi firmele private, autorizate de Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică şi evaluate de Casa de Asigurări de Sănătate. Toate societăţile care oferă îngrijire medicală/paliativă la domiciliu trebuie să aibă medici de specialitate, asistenţi şi kinetoterapeuţi. 

Cât costă?

Costurile pentru îngrijirile medicale/paliative la domiciliu sunt acoperite de Casa de Asigurări de Sănătate. Bolnavii nu vor plăti nimic pentru materialele sanitare şi pentru efectuarea manevrelor medicale (montare perfuzoare, îngrijire escare, îngrijirea tubului de dren etc.) Atenţie! Furnizorii de îngrijiri medicale/paliative la domiciliu NU asigură  medicaţia necesară pacienţilor!

Cât timp pot beneficia?

Orice asigurat are dreptul la 90 zile de îngrijiri medicale la domiciliu pe an, în una sau mai multe etape. Îngrijirile medicale/paliative sunt reglementate de Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, Hotărârea de Guvern nr. 117/2013 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi Ordinul MS/CNAS nr.423/191/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru.

Ce conține pachetul?

Măsurarea parametrilor fiziologici: temperatură, Măsurarea parametrilor fiziologici: puls + TA, Măsurarea parametrilor fiziologici: diureză + scaun, Administrarea medicamentelor intramuscular, subcutanat, intradermic, pe mucoase, Administrarea medicamentelor intravenos sub supravegherea medicului, Sondaj vezical la femei şi administrarea medicamentelor intravezical pe sondă vezicală, Administrarea medicamentelor prin perfuzie endovenoasă sub supravegherea medicului, Recoltarea produselor biologice, Alimentarea artificială pe gastrostomă/sondă gastrică şi educarea asiguratului/aparţinătorilor, Alimentarea pasivă, inclusiv administrarea medicamentelor per os, pentru bolnavii cu tulburări de deglutiţie, Clismă cu scop evacuator, Spălătură vaginală în cazuri de deficit motor, Manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor vasculare ale membrelor inferioare/escarelor de decubit: mobilizare, masaj, aplicaţii medicamentoase, utilizarea colacilor de cauciuc şi a rulourilor, Manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor pulmonare: schimbarea poziţiei, tapotaj, fizioterapie respiratorie, Îngrijirea plăgilor simple/suprimarea firelor, Îngrijirea plăgilor suprainfectate, Îngrijirea escarelor multiple, Îngrijirea stomelor, Îngrijirea fistulelor, Îngrijirea tubului de dren, Îngrijirea canulei traheale şi instruirea asiguratului, Monitorizarea dializei peritoneale, Aplicarea de ploscă, bazinet, condom urinar, Aplicarea de mijloc ajutător pentru absorbţia urinei, Evaluarea asiguratului: stabilirea şi aplicarea unui plan de îngrijiri în controlul durerii şi altor simptome asociate bolii şi reevaluarea periodică, Evaluarea mobilităţii, a capacităţii de autoîngrijire, a riscului de apariţie al escarelor sau gradul escarelor, identificarea nevoilor nutriţionale şi recomandarea dietei şi modul de administrare, implementarea intervenţiilor stabilite în planul de îngrijiri şi reevaluarea periodică - de către asistentul medical, Masaj limfedem şi contenţie elastică, Masaj limfedem cu pompa de compresie, Montare TENS, Analgezie prin blocaje nervi periferici, Administrare medicaţie prin nebulizare, Aspiraţie gastrică, Aspiraţie căi respiratorii, Paracenteză.